Știai că perioada până în șase ani este cea în care copilul își formează principalele convingeri despre sine și despre viață?
În perioada senzorială a vieții sale, în care copilul absoarbe ce se întâmplă în mediu prin intermediul simțurilor, aceste convingeri se așează tăcute în ființa copilului și îl însoțesc toată viața.
Pot fi FIE POTENȚATOARE, de sprijin “Pot să fac tot ce îmi propun”, “Merit să am succes”, “Sunt respectat”, FIE LIMITATIVE, sabotorii tăcuți “Sunt nepriceput”, “Mă mișc lent”, “Nu mă pricep la matematică la fel de bine ca X ”
Modul în care sunt gestionate situațiile conflictuale, etichetele pozitive sau negative, accentul pus pe cooperare sau competiție influențează decisiv MODUL ÎN CARE COPILUL PERCEPE EDUCAȚIA, PE SINE și VIAȚA.
Îți explicăm CUM în Conferința din 18 mai!